Naționala U19 a României s-a reunit sâmbătă, 26 august, pentru o dublă amicală cu Macedonia, programată pe 31 august, respectiv 2 septembrie. Cele două partide se vor disputa începând cu ora locală 16:00 (17:00 ora României), la Scopje Training Centre, din capitala Macedoniei.

După cele două jocuri contra selecționalei similare a Ciprului, în care tricolorii U19 au obținut o remiză, scor 0-0, și au înregistrat un eșec, 0-1, aceștia se vor deplasa în Macedonia pentru a continua pregătirea înainte de startul preliminariilor Campionatului European din această toamnă.

Selecționerul Adrian Boingiu a convocat un lot de 23 de jucători pentru această dublă, însă doar 20 dintre aceștia vor efectua deplasarea în Macedonia :

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Alexandru Costache (Concordia Chiajna)

Fundași
: Denis Hăruț (ACS Poli Timișoara), Cristian Băluță (Viitorul Constanța), Constantin Dima (Sepsi Sf. Gheorghe), Andrei Trușescu (AS Roma), Robet Neciu (Viitorul Constanța), Cristian Podină (ACS Poli Timișoara), Ricardo Grigore (Dinamo)

Mijlocași: Radu Boboc (Viitorul Constanța), Vlad Dragomir (Arsenal), Rareș Lazăr (FC Mioveni), Liviu Gheorghe (Dinamo), Mihai Ene (Viitorul Constanța), Radu Bîrzan (FC Argeș), Claudiu Micovschi (FC Genoa), Florin Vasile (Dinamo), George Merloi (Rennes), Andrei Cordea (Novara Calcio)

Atacanți: Robert Moldoveanu (Dinamo), George Ganea (AS Roma), Andrei Sîntean (Slavia Praga)
 

În noiembrie, încep preliminariile pentru Euro 2018


În toamnă, selecționata pregătită de Adrian Boingiu va evolua alături de Rusia, Grecia și Gibraltar în Grupa 10 din prima fază a preliminariilor Campionatului European pentru juniori Under 19 – Finlanda 2018. Meciurile din această serie se vor juca în Grecia, în perioada 8-14 noiembrie 2017.

Echipele care se vor clasa pe locurile 1 și 2 se vor califica în ultima fază din preliminarii (turul de elită).
În turul de elită (fază în care Spania și Portugalia sunt calificate direct), programat în primăvara anului 2018, vor fi șapte serii din câte patru formații.

Reprezentativele care se vor clasa pe locul 1 se vor califica în Campionatul European pentru juniori Under 19 – Finlanda 2018. O parte dintre echipele care vor evolua în turneul final se vor califica în ediția din 2019 a Cupei Mondiale pentru tineret Under 20.

Formațiile care vor participa în preliminariile și în turneul final EURO 2018 vor fi alcătuite din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 1999.

SHARE: