De la 1 iulie, naţionala sub 18 ani a devenit selecţionata U19 a României, fiind pregătită în continuare de Costel Enache. În noul format, selecţionerul a convocat un lot de 17 jucători pentru a-i testa într-un amical contra unei echipe care a promovat în această vară în eşalonul al treilea, FC Argeş 1953 Piteşti. Partida se va disputa miercuri, 6 iulie, de la ora 11:00, pe terenul 2 al complexului FRF de la Mogoşoaia.

Reunirea lotului a avut loc marţi, la prânz, iar, de la ora 17:30, tinerii "tricolori" au efectuat un antrenament pe terenul de iarbă al bazei de la Mogoşoaia.

Trei "stranieri" din Germania şi unul din Ungaria

Pentru această acţiune, care are rolul de a vedea la lucru tineri jucători susceptibili de a face parte din naţionala U19, au fost convocaţi patru jucători de peste hotare. Trei dintre aceştia au fost descoperiţi în urma acţiunilor de scouting efectuate peste hotare de Federaţia Română de Fotbal: Flavius Botișeriu de la Kaiserslautern, Fabio Feidel de la Bayern Kitzingen şi Andrei Badea de la Speyer 09.

Al patrulea, Szilárd Magyari provine de la Puskás Akadémia şi este campion naţional al Ungariei. În cărţi pentru convocare a fost şi Marian Huja de la Watford, însă acesta a ratat convocarea în ultimul moment din cauza unor probleme medicale.

Iată lotul convocat de selecţionerul Costel Enache:

Andrei Eduard Udeanu - 21.09.1998 - SCM Argeşul Piteşti
Andrei Gabriel Ureche - 27.09.1998 - SC Bacău

Eduard Ionuţ Oprea - 05.08.1998 - Viitorul Mihai Georgescu
Fabio Feidel - 24.04.1998 - Bayern Kitzingen
Flavius Botișeriu - 29.03.1999 - 1.FC Kaiserslautern
Iulius Mădălin Dinculescu - 27.01.1998 - UTA Bătrâna Doamnă
Harald Fridrich - 20.02.1998 - ACS Poli Timişoara

Denis Geo Alexandru Stângaciu - 30.08.1998 - Concordia Chiajna
Cristian Petre Nica - 25.01.1998 - FC Voluntari
Ovidiu Marin - 29.06.1998 - Concordia Chiajna
Norbert Janos - 30.05.1998 - Universitatea Cluj
Cristian Ionuţ Costin - 17.06.1998 - UTA Bătrâna Doamnă
Geany Florentin Tudor - 20.01.1998 - FC Steaua Bucureşti
Dănuţ Cozma - 27.07.1998 - FC Ardealul

Cristian Iulian Onţel - 05.04.1998 - FC Steaua Bucureşti
Andrei Badea - 23.02.1998 - Speyer 09
Szilárd Magyari - 20.05.1998 - Puskás Akadémia

SHARE: