Miercuri, de la ora 13:00, la SwissTech Convention Center din Lausanne, va avea loc tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor UEFA.

După ce în precedentele două zile am prezentat posibilii adversari ai tricolorilor din urnele 3 și 4, azi analizăm selecționatele din urna 2. Un oponent redutabil se anunță a fi Serbia, singura calificată la Mondial din întreaga serie C, în care se află și România.

Naționala Serbiei este și cea mai valoroasă dintre echipele aflate în această categorie valorică, a treia a competiției. Întregul lot are o cotă de piață de 231,25 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, spre deosebire de România – 55,95 milioane de euro.

Pentru tragerea la sorți, seria C este împărțită în următoarele urne valorice:
Urna 1: Ungaria, ROMÂNIA, Scoția, Slovenia
Urna 2: Grecia, Serbia, Albania, Norvegia
Urna 3: Muntenegru, Israel, Bulgaria, Finlanda
Urna 4: Cipru, Estonia, Lituania

• La tragerea la sorți din 24 ianuarie, se vor stabili trei grupe cu patru echipe și o grupă cu trei echipe.
• Partidele se dispută tur-retur în septembrie, octombrie și noiembrie 2018.
• Câștigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediției următoare din Liga Națiunilor, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară.
• Pe 2 decembrie 2018 are loc tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020. Cele șase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanțelor din grupele Ligii Națiunilor. În seria României, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020. Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică.
• Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2019. Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor (martie 2020).
• Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manșă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Națiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manșă (gazda va fi trasă la sorți). Câștigătoarea se califică la Euro 2020.

Tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor va putea fi urmărită în direct miercuri, de la ora 13:00, la FRF TV, și liveTEXT pe frf.ro.

GRECIA
România v Grecia: 34 meciuri - 18 victorii - 10 egaluri - 6 înfrângeri
Golaveraj: 70 – 35
Selecționer: Michael Skibbe
Clasament FIFA: locul 47
Echipa ideală: Karnezis - Kitsiou, Sokratis, Manolas, Stafylidis - Zeca, Samaris - Fetfatzidis, Fortounis, Samaras - Mitroglou.
Vedeta echipei: Konstantinos Manolas (AS Roma)
În preliminariile CM 2018, Grecia a adunat 19 puncte și a terminat pe locul secund o grupă din care au mai făcut partea Belgia, Bosnia-Herțegovina, Estonia, Cipru și Gibraltar. Singurele puncte pierdute de belgieni în această grupă în care au marcat 43 de goluri în 10 meciuri au fost contra Greciei, 1-1 pe teren propriu. La baraj, grecii au pierdut ”dubla” în fața Croației (1-4, 0-0).

SERBIA
România v Serbia: 2 meciuri - 2 înfrângeri
Golaveraj: 2-8
Selecționer: Mladen Krstajic
Clasament FIFA: locul 37
Echipa ideală: Rajkovic - Tomovic, Maksimovic, Nastasic, Kolarov - Matic, Milinkovic - Markovic, Ljajic, Tadic - Mitrovic.
Vedeta echipei: Nemanja Matic (Man. United)
Serbia a reușit să câștige grupa în preliminariile Mondialului, reușind să se califice. Cu 21 de puncte adunate (golaveraj 20-10), sârbii au pierdut un singur meci, pe finalul campaniei, 2-3 în Austria.

ALBANIA
România v Albania: 17 meciuri - 11 victorii - 3 egaluri - 3 înfrângeri
Golaveraj: 41-10
Selecționer: Christian Panucci
Clasament FIFA: locul  60
Echipa ideală: Berisha - Hysaj, Ajeti, Mavraj, Lenjani - Xhaka, Abrashi - Roshi, Krasniqi, Hyka - Balaj.
Vedeta echipei: Elseid Hysaj (Napoli)
Albania, echipă în fața căreia tricolorii au pierdut în ultimul meci al grupei la EURO 2016, a încheiat preliminariile CM 2018 pe locul 3, în urma Spaniei și Italiei, deasupra Israelului, Macedoniei și Liechtensteinului. Pe banca naționalei Albaniei se află fostul internațional al Italiei, cu 57 de selecții pentru ”squadra azzurra”, Christian Panucci.

NORVEGIA
România v Norvegia: 11 meciuri - 4 victorii - 5 egaluri - 2 înfrângeri
Golaveraj: 11-7
Selecționer: Lars Lagerback
Clasament FIFA: locul 58
Echipa ideală: Jarstein - Elabdellaoui, Strandberg, Nordveit, Aleesami - Berge, Henriksen - Helland, King, Elyounoussi - Kamara.
Vedeta echipei: Joshua King (Bournemouth)
Norvegia a încheiat pe locul 4 preliminariile CM 2018, în spatele Germaniei, Irlandei de Nord și Cehia. În grupă, selecționata nordică a pierdut cu 6-0 în fața nemților, dar a învins San Marino, în deplasare, cu 8-0. Un rezultat dezamăgitor a fost eșecul din Azerbaijan, 0-1.

Seriile Ligii Națiunilor, ediția 2018-2019

Seria A (patru grupe cu trei echipe): Germania, Portugalia, Belgia, Spania, Franța, Anglia, Elveția, Italia, Polonia, Islanda, Croația, Olanda
Seria B (patru grupe cu trei echipe): Austria, Țara Galilor, Rusia, Slovacia, Suedia, Ucraina, Irlanda, Bosnia-Herțegovina, Irlanda de Nord, Danemarca, Cehia, Turcia
Seria C (trei grupe cu patru echipe, o grupă cu trei echipe): Ungaria, ROMÂNIA, Scoția, Slovenia, Grecia, Serbia, Albania, Norvegia, Muntenegru, Israel, Bulgaria, Finlanda, Cipru, Estonia, Lituania
Seria D (patru grupe cu patru echipe): Azerbaijan, Macedonia, Belarus, Georgia, Armenia, Letonia, Feroe, Luxemburg, Kazahstan, Moldova, Liechtenstein, Malta, Andorra, Kosovo, San Marino, Gibraltar 

SHARE: