Echipa națională s-a pregătit astăzi la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, de la ora 10:00. La această ședință de pregătire presa a avut acces la primele 15 minute.

Antrenamentul a debutat cu câteva exerciții de încălzire, apoi staff-ul tehnic a lucrat din nou tactic cu jucătorii, exersându-se trasee de joc, faze fixe, atât pe faza de apărare, cât și în ofensivă. Ședința de pregătire a durat aproximativ 90 de minute și a fost urmată de o conferință de presă la care au participat selecționerul Christoph Daum și mijlocașul Ovidiu Hoban.

“Ne-am pregătit foarte bine în aceste zile și sunt încrezător că putem obține un rezultat la care puțini se așteaptă. Întâlnim un adversar puternic, însă cred că prin forța grupului și printr-o bună organizare putem să obținem un rezultat bun. Lewandowski este un fotbalist extraordinar, ne vom lua măsuri împotriva lui, dar nu putem pune doi sau trei jucători în marcaj la el. Am înțeles că meciul se va disputa cu casa închisă, acesta este un lucru care mă bucură. Avem nevoie de sprijinul suporterilor vineri seara”, a spus Christoph Daum.

SHARE: