Federația Română de Fotbal anunță startul procesului de acreditare la cele două partide pe care selecționata României le va disputa în luna octombrie, în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2018, care va avea loc în Rusia.

Pe 8 octombrie, la Erevan, de la ora locală 20:00, reprezentativa României întâlnește selecționata similară a Armeniei. Trei zile mai târziu, pe 11 octombrie, la Astana, de la ora locală 22:00, echipa națională a României va evolua împotriva reprezentativei Kazahstanului.

Începând de azi și până pe 29 septembrie 2016, ora 12:00 reprezentanții mass-media pot trimite solicitările lor nominale pentru cele două partide la adresa de e-mail paul.zaharia@frf.ro.

Jurnaliștii care vor face deplasarea sunt rugați să nu se cazeze în hotelurile unde vor sta componenții echipei naționale: Radisson Blu Hotel din Erevan și Rixos President Hotel din Astana.

SHARE: