Atacantul de 18 ani, Sergiu Jurj, a fost împrumutat de CSU Craiova în Italia, la Hellas Verona. Acesta se afla în vizorul italienilor încă din 2014, când a susținut probe de joc la formația din nordul Italiei. Contractul lui Jurj cu Verona se întinde pe un sezon, dar italienii au și prima opțiune de cumpărare a internaționalului român de juniori. Hellas Verona evoluează în Serie B după ce a retrogradat din prima ligă la finalul sezonului precedent.

"Am trecut vizita medicală şi am semnat pe un an. Mă voi pregăti alături de prima echipă. Îmi doresc să mă adaptez repede. Îmi va fi uşor, pentru că am mai trecut pe aici şi ştiu ce se cere. Voi încerca să marchez cât mai mult şi sunt sigur că voi rămâne aici", a spus Jurj pentru Mediafax.

Sergiu Jurj și-a făcut junioratul la Ardealul Cluj, iar în urmă cu doi ani a ajuns la Craiova. În sezonul 2014-2015 a evoluat pentru echipa secundă a oltenilor, iar anul trecut a fost împrumutat la FCM Baia Mare. Jurj evoluează și la echipa națională Under 19.

SHARE: