Naționala U21 a ajuns în decursul zilei de joi, 9 noiembrie, la Constanța, unde urmează să dispute partida cu selecționata similară a Portugaliei, vineri, 10 noiembrie, începând cu ora 19:00.

Tricolorii au programat antrenamentul oficial în această după amiază, începând cu ora 17:30, pe stadionul ”FC Viitorul” din Ovidiu. 

Duminică, 12 noiembrie, reprezentativa U21 se va deplasa la Bangor, unde va juca împotriva selecționatei similare din Țara Galilor, partidă programată pe 14 noiembrie.

S-au pus în vânzare biletele

Biletele pentru meciul cu Portugalia sunt disponibile online începând de marți, 7 noiembrie, numai pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Prețul unui bilet este de 10 lei (Tribuna I și Tribuna II). Acestea pot fi achiziționate doar cu cardul, în varianta print-at-home prin care fanii își pot imprima singuri biletul, fără costuri suplimentare. (IMPORTANT! În cazul achiziționării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepționate pe adresa de e-mail).

De asemenea, în ziua meciului, pe 10 noiembrie, tichetele vor fi disponibile și la casele de bilete de la stadion. Programul acestora va fi 16:00 - 19:00 (ora de start a partidei).

Lotul convocat pentru meciurile cu Portugalia și Țara Galilor

Portari: Ionuț Radu (Avellino), Relu Stoian (Juventus București), Cătălin Cabuz (AFC Hermannstadt);

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Andrei Radu (Aris Limassol), Vlad Olteanu (FC Voluntari), Ștefan Vlădoiu (Sportul Snagov);

Mijlocași: Dragoș Nedelcu (FCSB), Dennis Man (FCSB), Marco Dulca (Swansea), Mihai Dobre (FC Bury), Ianis Hagi (ACF Fiorentina), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Silviu Balaure (AFC Astra), Doru Dumitrescu (FC Viitorul), Răzvan Marin (Standard Liege);

Atacanți: George Pușcaș (Benevento Calcio), Adrian Petre (Esjberg), Florinel Coman (FCSB).

CLASAMENT GRUPA 8

ROMÂNIA 4 3 1 0 8-2 10
Elveția 5 2 1 2 4-6 7
Bosnia-Herțegovina 4 2 0 2 10-5 6
Țara Galilor 3 2 0 1 6-3 6
Portugalia 2 1 0 1 3-3 3
Liechtenstein 4 0 0 4 1-13 0

S-AU JUCAT

Bosnia-Herțegovina - Liechtenstein 6-0 (28.03.2017); Liechtenstein - ROMÂNIA 0-2, Elveția - Bosnia-Herțegovina 1-0 (13.06.2017); Bosnia-Herțegovina - ROMÂNIA 1-3, Elveția - Țara Galilor 0-3 (01.09.2017); ROMÂNIA - Elveția 1-1, Portugalia - Țara Galilor 2-0 (05.09.2017), Elveția – ROMÂNIA 0-2 (06.10.2017), Bosnia-Herțegovina – Portugalia 3-1 (10.10.2017), Liechtenstein – Elveția 0-2 (10.10.2017)

PROGRAMUL TRICOLORILOR

10.11.2017 ROMÂNIA - Portugalia
14.11.2017 Țara Galilor- ROMÂNIA
07.09.2018 Portugalia - ROMÂNIA
11.09.2018 ROMÂNIA - Bosnia-Herțegovina
12.10.2018 ROMÂNIA - Țara Galilor
16.10.2018 ROMÂNIA - Liechtenstein 

SHARE: