Într-un interviu acordat revistei „FRF Raport de Joc”, numărul din luna noiembrie, Rodion Cămătaru dezvăluie episoade inedite din cariera sa de fotbalist, dar și care e cel mai mare regret.

- Domnule Cămătaru, ați fost unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria României, mai sunteți recunoscut acum de oameni pe stradă?
- Fără pic de modestie, spun că da. Lumea mă cunoaște, deși au trecut anii, dar trebuie să recunosc că majoritatea sunt dintre cei care m-au văzut jucând, cei din generația mea practic.

44 de goluri
a marcat Rodion Cămătaru în sezonul 1986-1987 al Diviziei A, câștigând Gheata de Aur a Europei și titlul de golgheter al României

- Ați jucat atât la Craiova, cât și la Dinamo, cum vă asociază lumea?
- Cu siguranță toți se gândesc la marea echipă a Craiovei. Acolo am debutat în Divizia A, acolo am avut performanțe importante pentru fotbalul românesc, am jucat mai bine de zece ani, toți mă știu de oltean, mai ales că sunt născut în zonă.

- Care este povestea transferului dumneavoastră la Dinamo și cum au resimțit-o suporterii în acea perioadă?
- Sincer, a cam fost un șoc pentru toată lumea, se știe foarte bine ce ambiții erau între Craiova și Dinamo, ce meciuri erau pe vremuri, ce dueluri. Am ales Dinamo pentru că deja aveam o perioadă lungă în Bănie, simțeam că nu mai dau cel mai bun randament, că ceva nu mai mergea la fel de bine. Plus că, venind la Dinamo, îmi creșteau șansele să plec să joc în străinătate. Lucru pe care de altfel l-am reușit. De fapt, ăsta era visul meu, să joc și la alt nivel, nu doar în România.

“M-am simțit mult mai bine în Olanda!”

- Iar după trei sezoane în Ștefan cel Mare ați făcut pasul spre Vest, ați ajuns în Belgia la Charleroi.
- Da, dar ca român am resimțit imediat această trecere. M-am acomodat destul de greu, era alt stil de viață, cu totul alt fotbal, lucrurile nu au fost așa cum mi-aș fi dorit și mă așteptam.

- Apoi v-ați mutat în Olanda, la Heerenveen.
- Da, a fost un pas inspirat din partea mea. Un fotbal la care m-am adaptat mult mai bine, oameni mult mai deschiși, iar asta s-a văzut și în prestațiile mele. Poate dacă plecam mai devreme din țară, altfel ar fi arătat cariera mea internațională, dar așa erau vremurile în acea perioadă. Oricum, în Olanda, am trăit momente importante. Sunt mulțumit de ceea ce am reușit în cariera mea, am peste 350 de meciuri în prima divizie din România, am marcat aproape 200 de goluri, lucruri care nu sunt chiar așa ușor de realizat.

Cei mai buni prieteni din fotbal

- Vorbiți de marile dumneavoastră realizări ca fotbalist, ați rămas și cu multe prietenii din acea perioadă?
- Cu siguranță, da. Și vă dau doar câteva nume: Ioan Andone, cu care am fost coleg la națională, dar și în Olanda, la Heerenven, Gheorghiță Geolgău, Mihai Stoichiță, Aurică Țicleanu, oameni extraordinari de care mă leagă multe amintiri plăcute.

- Cu trei dintre cei enumerați sunteți în acest moment și coleg la FRF, ca membru al Comisiei Tehnice.
- Să știți că a contat enorm prezența lor la Federație. Am acceptat această propunere cunoscându-i și ca oameni, dar și ca profesioniști, genul de persoane pe care te poți baza mereu. Apreciez munca pe care au depus-o până acum în cadrul administrativ de la FRF și sper să-i ajut și eu cu experiența pe care am acumulat-o de-a lungul anilor.

“Nu aș vrea să mă laud că aș înscrie nu știu câte goluri dacă aș juca acum, dar nu e în regulă să ia titlul de golgheter cineva care marchează doar 15 goluri într-un sezon!”
Rodion Cămătaru

“Lumea mă știe Rodion, dar mă cheamă Radion!”

- Există un antrenor care credeți că a contat enorm în ascensiunea dumneavoastră ca jucător?
- Sunt doi oameni pe care am să-i apreciez întotdeauna: Constantin Cernăianu, antrenorul care a avut curajul să mă promoveze în Liga 1 la nici 17 ani, și Mircea Lucescu, omul care a insistat pentru mine la echipa națională. Mi-a făcut o plăcere deosebită să-l întâlnesc pe Lucescu la dineul oficial de la Cluj înaintea partidei cu Turcia, un om și un antrenor deosebit.

- Deci continuați să aveți o relație apropiată cu Mircea Lucescu.
- Încercăm să vorbim de câte ori avem ocazie, e adevărat, o facem mai des la telefon. La dineul de la Cluj, chiar a fost o fază interesantă când Mircea Lucescu le explica turcilor că eu am marcat unul dintre cele mai frumoase goluri pe care el le-a văzut pe terenul de fotbal. Și mai e un amănunt legat de Lucescu, am decis să vin la Dinamo și datorită lui, pentru că era antrenor atunci în Ștefan cel Mare.

“La ce mijlocași aveam la Craiova, Balaci, Cârțu, Beldeanu, Țicleanu, nu aveai cum să nu marchezi pe bandă rulantă. Ca atacant contează enorm pe cine ai în spatele tău!”
Rodion Cămătaru

- Ce gol?
- Jucam la Dinamo și am marcat contra Buzăului. Păcat că pe acele timpuri nu exista tehnologia de astăzi pentru a putea fi văzută și revăzută acea reușită a mea.

- Apropo de goluri marcate, care sunt cele mai importante trei într-un top personal înscrise pentru echipa națională?
- Destul de greu să mă decid, pentru că toate golurile marcate pentru România sunt ca o comoară. Dacă ar fi să aleg trei atunci aș zice golul cu Suedia din 1983, din deplasare, din preliminariile Campionatului European din 1984, prin care am câștigat toate punctele. Apoi golul cu Anglia, de pe Wembley, când am făcut 1-1. Îmi aduc aminte că acea reușită a stat o lună la televizor în deschiderea rubricii de sport. Iar apoi, “dubla” din meciul cu Bulgaria, din 1988, când am învins 3-1 în deplasare, un meci extrem de tare din preliminariile Mondialului din 1990.

“Cum ar suna titlul unei cărți despre viața mea? Chiar se apucase Ilie Dobre să scrie una, iar titlul era «Tunarul din Bănie», parcă. Îmi plăcea. Tunarul”
Rodion Cămătaru

- Apropo de Mondialul din Italia, din 1990, ați fost în lot atunci dar nu ați jucat. Care au fost motivele? Ați vorbit vreodată cu Emeric Ienei de ce s-a întâmplat atunci?
- Sincer, acel moment reprezintă una dintre amintirile mai puțin plăcute din cariera mea și am rămas cu regretul că nu am putut evolua la un Mondial. Chiar dacă au trecut anii, nu am vorbit cu nea Imi de acea perioadă, ce rost ar mai avea explicațiile acum?

- Dar cum ați resimțit acel moment?
- A fost ceva special, țara noastră venea după căderea comunismului, practic ce s-a petrecut atunci în Italia a fost un mercato. Să nu uităm câți jucători au fost vânduți apoi în străinătate. Iar eu nu mai eram un produs pentru export, jucam în Belgia deja, aveam o vârstă, trebuiau să iasă în prim-plan cei mai tineri. Știu că la meciul din optimi cu Irlanda am ieșit la încălzire, am tot alergat, am sărit la cap, făceam scheme, doar, doar m-o vedea și pe mine cineva, dar din păcate pentru mine nu am fost eu cel introdus pe teren.

“Mă apasă și acum ratarea cu Benfica!”

- Am vorbit de goluri, de amintirile frumoase, există însă și un moment, o ratare pe care nu o aveți cum să o uitați nici acum?
- Offf, normal că am. Meciul cu Benfica, returul de la Craiova din semifinalele Cupei UEFA. Conduceam cu 1-0, iar eu am avut o ocazie imensă. Poate dacă făceam 2-0, acum vorbeam altfel. În fine, mă bântuie și acum acel moment, credeți-mă, dar cred că totul a fost din cauza oboselii. Cu patru zile înainte jucasem la națională contra marii echipe a Italiei și câștigasem la București cu 1-0. A fost o încordare, un moment din ăsta în care dacă eram poate mai odihnit, altfel tratam faza. În fine, sunt oameni care și acum își amintesc de acel moment, mai ales oltenii mei cu care mă mai întâlnesc pe stradă.

- Aveți două prenume extrem de interesante Rodion și Gorun, care e povestea lor?
- Știi ce e cel mai tare? Că pe mine de fapt mă cheamă Radion, cu a, nu Rodion așa cum mă știe lumea. Am avut ceva probleme, am schimbat acte oficiale, că lumea mă știa de Rodion, dar eu apăream Radion. Așa erau vremurile atunci, dactilografia cineva o literă greșită și așa îți rămânea numele. Referitor la povestea lor, nu e una nemaipomenită, așa îl chema pe nașul meu și atunci ai mei, cum se proceda pe vremuri, m-au botezat ca pe el.

“Am doi preferați: Mitriță și Man”

- Să revenim și la fotbalul din zilele noastre, aveți vreun tânăr jucător favorit?
- Îmi place mult Mitriță de la Craiova, mi se pare cel mai bun jucător din actualul lot și cred că în cel mai scurt timp va face pasul către echipe națională. Al doilea ar fi Man, pfff, puștiul e teribil, are viziune, are calitate mare, mă bucur că cei de la FCSB au început să-i dea încredere, deși l-a început părea să nu aibă prea multe șanse. Și pe el îl văd cât de curând la echipa națională mare.

- Man profită și de regula sub 21 introdusă de FRF.
- Cu siguranță. Această regulă l-a ajutat enorm și pe el, dar și pe alți tineri. Și câți o mai criticau la început, iată că acum își arată utilitatea și avem rezultate și la tineret, dar și la juniori.

“Nu trebuie să avem un atacant de tipul Cămătaru, dar ne trebuie un atacant care din două ocazii, una să marcheze. Înainte, în prima divizie, erau 2-3 golgheteri la fiecare echipă, numai atacanți, unul și unul”
Rodion Cămătaru

- O întrebare și despre atacanții de astăzi ai naționalei, ce credeți că se întâmplă cu Alibec și cu Andone?
- Alibec vrea să facă prea multe pe teren, și să centreze, și să dea cu capul. El nu e atacant, pentru că el coboară prea mult, nu stă în careu să fie marcator. Andone a avut o perioadă bună în Spania, acum e puțin în umbră, dar are calități și își va reveni.

- Ați avut momente din acestea în care să nu marcați o perioadă lungă de timp?
- Cu tot respectul pentru jucătorii de acum, niciodată nu am avut asemenea sincope. Puțin la echipa națională poate, dar nu ai cum, ca atacant, să nu dai gol în 10 meciuri!

SHARE: