Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 12 ianuarie 2018, întrunit în mod statutar în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federației Române de Fotbal, în prezența majorității membrilor săi, domnul Kyros Vassaras și domnul Daniel Coman absentând motivat, adoptă următoarele decizii:

- În urma dezbaterilor, se stabilește de principiu ca dată de desfășurare a Adunării Generale a FRF data de 18 aprilie 2018, urmând ca toate procedurile de convocare să se efectueze în conformitate cu prevederile Statutului FRF într-o viitoare ședință a Comitetului Executiv.

- Se completează, cu unanimitate de voturi, Ordinea de zi cu subiectul propus de domnul Emilian Hulubei, respectiv situația clubului din Târgu Mureș și a jucătorilor acestui club.

- Aprobă cu unanimitate de voturi Regulamentul Contract ale Echipei Naționale de Fotbal în Sală U18, pentru anul 2018.

- Aprobă cu unanimitate de voturi Regulamentul Contract al Echipei naționale de fotbal în sală - feminin, senioare.

- Amână cu unanimitate de voturi aprobarea și dezbaterea Regulamentului privind Statutul Antrenorului de Fotbal pentru proxima ședință a Comitetului Executiv.

- Aprobă cu o majoritate de voturi actualizarea taxelor Școlii Federale de Antrenori pentru anul 2018, astfel cum au fost acestea propuse de către Școala Federală de Antrenori, cu excepția punctelor 3 și 10, cu mențiunea că taxa de recurs pentru antrenori Liga I va fi 2700 de lei în loc de 2800 de lei astfel cum apare în propunerea SFA.

- Aprobă cu unanimitate de voturi achiziția de mingi în vederea sprijinirii activității membrilor afiliați.

- Dispune continuarea dezbaterii Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice pentru proxima ședință a Comitetului Executiv.

- Amână cu unanimitate de voturi propunerea clubului FC ARGEȘ cu privire la modificarea ROAF pentru proxima ședință a Comitetului Executiv.

- Amână cu unanimitate de voturi solicitarea CCA cu privire la modificarea/clarificarea unor prevederi ale ROAF.  

SHARE: