Echipa națională de tineret Under 21 a României a pierdut cu 1-7 meciul amical cu reprezentativa similară a Ungariei disputat miercuri, la Csenger, în Sala Sporturilor. Spre deosebire de tricolori, aflați la prima confruntare internațională din sezonul 2016-2017, maghiarii au evoluat luna trecută într-un turneu găzduit de Slovacia, competiție în care au terminat pe locul 1.

În disputa de miercuri, gazdele au punctat prin Adam Vas (de trei ori), Kristof Saho, Mark Apatini, Tamas Jozsa și Tamas Harmati, în timp ce golul oaspeților a fost marcat de Istvan Hadnagy. La pauză, Ungaria conducea cu 3-0.

Selecționerul Endre Kacso a început partida cu următorul ”cinci”: Raul FILIMON – Răzvan TOGAN, Zsolt CSALA, Tamas KUSMODI, Alexandru POP. Rezerve la startul duelului au fost: Cătălin BEJENARU – Attila BIRO, Robert TAMAS, Attila GALL, Vlăduț PAVEL, Szilard KANYO, Istvan HADNAGY. Față de lotul anunțat inițial, a apărut o modificare: George Lepădatu, accidentat, a fost înlocuit de Alexandru Pop, jucător la City’us Târgu Mureș.

România și Ungaria se întâlnesc într-un test de pregătire și joi (ora 18.00), la Baia Mare, în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană”. Intrarea spectatorilor este liberă. Pentru această ”dublă”, cele două formații au loturi alcătuite din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 1995.

 

SHARE: