Reprezentativa de futsal Under 21 a României a remizat astăzi, la Baia Mare, cu selecționata similară a Ungariei

La final, scorul a fost 3-3, după ce, la pauză, cele două echipe se aflau tot la egalitate, scor 1-1.
 
Golurile ”tricolorilor” au fost înscrise de Kusmondi, Dumitru și Biro.
 
Ieri seară, peste graniță, la Csenger, Ungaria a învins în primul meci cu 8-4.
 
Lotul pe care antrenorul Endre Kacso a mizat la această ”dublă” amicală este următorul:
 
Marius Crăciun (Progresul Focșani) și Ionuț Pădurariu (United Galați) - portari; Ion Dumitru (Dunărea Călărași), Bogdan Danciu (Fortius Buzău), Dănuț Mihai (Fortius Buzău), Attila Biro (FK Odorheiu Secuiesc), Levente Peter (FK Odorheiu Secuiesc), Kanyo Szilard (Sf. Gheorghe), Răzvan Togan (City'us Tg. Mureș), Vlăduț Pavel (City'us Tg. Mureș), Tamas Kusmondi (City'us Tg. Mureș), Bogdan Takacs (Pro-Tineret Sighișoara)
 
SHARE: