Într-un interviu FRF TV înainte de plecarea la Campionatul European din Slovenia, căpitanul naționalei de futsal spune că mizează pe calitățile colegului său de echipă, brazilianul naturalizat Savio Valadares.

Pentru Emil Răducu, 33 de ani, turneul care debutează pe 30 ianuarie la Ljubljana va fi al treilea din carieră. El a mai fost prezent la EURO 2012 și 2014. Ce diferă acum? „Am mai multă experiență, mai multe meciuri jucate. Iar acest lucru poate face diferența pe durata unui meci”, spune jucătorul care evoluează la Luxol, în Malta.

Rugat să nominalizeze un jucător al României care va străluci la Campionatul European, el l-a ales pe Savio Valadares, autor a 6 din cele 9 goluri marcate de tricolori la barajul cu Georgia. „Este într-o formă foarte bună, prin calitățile pe care le are, Savio poate străluci. Dar sper să strălucim la EURO ca o echipă”.

„La fotbal poate nu aș fi ajuns la acest nivel”

Înainte de a se dedica fotbalului în sală, Răducu a practicat fotbalul în 11, pe iarbă. „Am ajuns la futsal prin competiția cupa liceelor, unde am fost remarcat. Am început antrenamentele și am devenit pasionat. Nu regret în nicio clipă. Poate la fotbal nu aș fi ajuns la un nivel atât de ridicat, să reprezint România la mai multe turnee finale”, spune căpitanul naționalei de futsal.

VEZI INTERVIUL CU EMIL RĂDUCU LA FRF TV!

Reprezentativa României face parte dintr-o grupă alături de Portugalia și Ucraina. Primele două clasate vor merge mai departe în faza sferturilor de finală.

Toate partidele se vor juca la „Arena Stožice” din Ljubljana. Programul meciurilor grupei C este următorul:

Portugalia - România | 31 ianuarie 2018, ora 19:00

România - Ucraina | 2 februarie 2018, ora 21:45

Ucraina – Portugalia | 4 februarie 2018, ora 19:00

SHARE: