Turneul final al Campionatului European feminin de fotbal debutează duminică, 16 iulie, în Olanda. Balul va fi deschis de naționala țării gazdă, Olanda, care va da piept cu Norvegia, pe „Stadion Galgenwaard” din Utrecht, într-o partidă contând pentru Grupa A, din care mai fac parte Danemarca și Belgia.
Pentru naționala de fotbal a României, preliminariile pentru EURO 2017 vor reprezenta cea mai frumoasă amintire din istoria sa, în ciuda faptului că tricolorele au ratat prezența la turneul final. România a scăpat printre degete biletele pentru Olanda după un baraj încheiat la egalitate (0-0 și 1-1) cu Portugalia, la capătul celei mai bune bune campanii de calificare din istoria fotbalului feminin românesc.

Mirel Albon, selecționerul primei noastre reprezentative, a plecat sâmbătă spre Olanda, acolo unde va urmări meciurile a trei dintre adversarele României în preliminariile pentru Cupa Mondială din Franța, din 2019. Mirel Albon spune că a luat în bagaje multe regrete, dar, în același timp, și mult optimism.

„Această toamnă va fi decisivă pentru noi”

- Domnule Albon, ce echipe sunt în vizorul dumneavoastră la EURO 2017?
- Am plecat spre Olanda pentru a vedea meciuri ale adversarelor noastre din preliminariile Campionatului Mondial din Franța. Voi urmări două jocuri ale Belgiei, două ale Italiei și unul al Portugaliei. Vreau să văd pe viu cum se prezintă aceste trei naționale. Nu e tot una să le urmărești pe DVD. Vreau să adun cât mai multe detalii, pentru ca apoi, la revenirea acasă, împreună cu cei din staff-ul meu de la echipa națională, să le discutăm.

- În toamnă, naționala va debuta în calificările pentru Campionatul Mondial!
- Această toamnă va fi decisivă pentru noi. Vrem să realizăm surprize, mai ales că noi ne concentrăm în această perioadă doar pe startul preliminariilor, în timp ce trei dintre adversarele noastre, cele mai puternice, EURO 2017 e prioritar. Pentru ele va urma o perioadă de relaxare. Vreau ca fetele noastre să aibă o motivație în plus, să fie foarte bine pregătite, să înceapă cu dreptul.

„Vreau să avem un lot de 20-22 de jucătoare”

- Până la primul meci, cu Italia, din 19 septembrie, vor mai fi acțiuni ale naționalei?
- Una singură, care va debuta la Cluj, cu o perioadă scurtă, de trei zile, după care vom continua în Ungaria, la Balaton Cup. Nu vom avea însă la dispoziție jucătoarele angrenate în grupele Ligii Campionilor. Dintre jucătoarele de bază vor fi prezente Andreea Părăluță, Andreea Corduneanu și Brigitta Gődér. Vom chema la lot fete care au mai cochetat cu prima reprezentativă, dar și debutante, inclusiv junioare. Pe acestea din urmă vrem să le vedem la lucru.

- În aceste condiții, lotul pentru următoarea campanie va fi mai numeros?
- Campania trecută greul a fost dus de un nucleu de 14-15 jucătoare și nu a fost ușor. Cu stilul nostru apar accidentări, suspendări. Vreau să abordăm preliminariile pentru Campionatul Mondial cu un lot de 20-22 de jucătoare. Cele tinere, care vor fi prezente în premieră la lot, sperăm să aprecieze convocările, să se întoarcă la cluburi și să-și aducă aportul la creșterea calitativă a competiției interne, dar și la naționala U19, care tot în această toamnă va avea în Lituania o grupă foarte grea de calificare.

„Va fi foarte greu”

- Cu ce stare de spirit plecați spre Olanda?
- Să zicem că în alte condiții aș fi fost bucuros să merg la EURO. Probabil că atunci când voi urmări anumite meciuri, mai ales cele ale Portugaliei, voi simți un sentiment de frustrare. Merg la EURO cu o umbră de regret, dar trebuie să privim cu optimism spre viitor. În ciuda ratării calificării, campania pentru EURO 2017 a reprezentat o mare performanță. Echipa a avut constanță atât în jocuri, cât și în rezultate. Din păcate, o „scăpare” de regulament a făcut ca naționala României să nu fie prezentă în Olanda. Trebuie să ne gândim însă la viitor, așa cum spuneam, mai ales că, după tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale, suntem îndreptățiți să sperăm la calificare. Va fi foarte greu, știm asta, dar dacă vom munci sunt sigur că vom obține biletele pentru Franța 2019. 

SHARE: