Alin Cioban, președintele Comisiei Centrale de Fotbal Feminin și membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, a conturat situația actuală a fotbalului feminin în România, atât la nivel de junioare cât și la senioare, explicând obiectivele fiecărei generații.

În contextul dublei desfășurate de reprezentativa feminină de senioare cu Belgia și Italia, Alin Cioban a punctat aspectele pozitive ale fotbalului feminin în prezent, precum și strategiile de dezvoltare în perioada 2017-2020.

Care este obiectivul actual în ceea ce privește dezvoltarea fotbalului feminin ?

Dacă timp de patru ani de zile ne-am dorit creșterea cantitativă din punct de vedere al fotbalului feminin, în special a numărului de jucătoare și implicit al cluburilor de fotbal feminin, anii 2017-2020 vor fi destinați dezvoltării calitative al acestui sport. Aceste aspecte vin oarecum normal, deoarece obiectivul principal a fost construirea unor selecționate naționale puternice. Odată crescând baza de selecție, este normal să urmărești și aducerea de cât mai multe jucătoare la nivelul echipelor reprezentative.

Cum se prezintă situația la nivel de juniori?

Acest efort din partea tuturor președințelor de club ai fotbalului feminin cât și al administrației FRF va trebui cuantificat în viitor în acțiuni ale generațiilor de fete născute în anii 2003-2004 și mai mici. Primul examen în acest sens vine în 1-3 noiembrie, când această generație (under 15), construită în urma a patru selecții la nivel național, va întâlni într-o dublă amicală la Vaslui, reprezentativa similară a Moldovei. Sperăm că odată cu participarea acestei selecționate, în anii viitori, la competițiile internaționale, România să devină o prezență constantă la turneele finale.

Cu toate astea, naționalele Under 17 și 19 au ratat calificările din acest an.

La nivelul celorlalte reprezentative există obiective diferite, și aici mă refer în special la Under17 si 19, unde într-adevăr lucrurile nu au stat foarte bine din punct de vedere al rezultatelor, însă suntem mulțumiți dacă luăm în considerare obiectivul dezvoltării individuale al dezvoltării jucătoarelor. La Under 19, jucătoare importante, precum Teodora Meluță și Melinda Nagy au făcut pasul spre echipa mare, Teodora fiind titular de drept în echipa care zilele acestea a înfruntat Belgia și Italia. 

”Acțiune de scouting la nivel internațional”

La Under 17 am constantat, după două stagii de pregătire și un turneu oficial, că jucătoare precum Marinescu Mădălina, Irina Tunoaie sau Katia Ghioc pot fi soluții pentru naționala mare în cel mai scurt timp. Am pomenit numele ultimelor două deoarece Ghioc și Tunoaie au venit în urma unor acțiuni de scouting în Italia, joacă la cluburi importante, cum ar fi Brescia și Lazio și aduc un plus de profesionalism și o mentalitate de învingător acestei generații.

Naționala de senioare a debutat cu stângul în actuala campanie de calificări. Are șanse să se redreseze?

Naționala mare, formată în principal din jucătoare cu experiență, din punctul meu de vedere, are ca obiectiv principal menținerea României în rândul țărilor importante din fotbalul feminin și ne dorim să fie motorul principal al dezvoltării acestui sport în România. Deși în primele două partide internaționale, cu Italia și Belgia, s-au pierdut 6 puncte, trebuie să vedem conjunctura desfășurării acestor partide și aici mă refer la faptul că ambele partide au fost pierdute în ultimele minute din meci, în compania a două echipe puternice din Europa, prezente la ultimul campionat European. 

Acest decalaj de timp, cu sprijinul administrației FRF, dar în principal, cu sprijinul tuturor colegilor mei din fotbalul feminin, va putea fi depășit în următorii patru ani, iar generațiile care vin, vor confirma că România devine o forță de necontestat în lumea fotbalului feminin.
 

SHARE: