Pe terenul sintetic acoperit cu un balon, de la Ștrandul ”Vedea” din Alexandria, a avut loc prima ediție a Cupei de Iarnă la fotbal feminin. Competiția a fost organizată de către Asociația Județeană de Fotbal Teleorman, în colaborare cu CS Universitatea Alexandria, dar și cu sprijinul Primăriei Alexandria și al Inspectoratului Școlar Județean Alexandria.

Au participat 6 echipe, tabloul de desfășurare incluzând două grupe de câte trei, iar apoi, în funcție de clasament, jocuri pentru ierarhia finală. Astfel, fiecare formație a disputat câte trei jocuri.

Rezultatele competiției au fost următoarele:

CS Universitatea Alexandria – Scoala Gimnaziala Marzanesti 5-0
Scoala Gimnaziala Poroschia – AS Girls Team Brînceni 0-2
AS Viitorul Zimnicea – Scoala Gimnaziala Marzanesti 1-0
Scoala nr 3 Zimnicea – Scoala Gimnaziala Poroschia 3-0
CS Universitatea Alexandria – AS Viitorul Zimnicea 4-0
AS Girls Team Branceni- Scoala nr 3 Zimnicea 0-1

Locurile 5-6: Scoala Gimnaziala Marzanesti – Scoala Gimnaziala Poroschia 1-0

Locurile 3-4: AS Viitorul Zimnicea – AS Girls Team Branceni 3-0

Locurile 1-2: CS Universitatea Alexandria – Scoala Gimnaziala nr 3 Zimnicea 4-0

La finalul Cupei de Iarnă, organizatorii au acordat tinerelor sportive cadouri, iar cele mai talentate dintre ele au primit si unele premii speciale.

Astfel, au fost evidențiate următoarele sportive:

Mircea Mădălina – Șc. Gimnazială Mârzănești- cel mai bun portar

Soare Adriana - Șc. Nr. 3 Zimnicea - cea mai bună jucătoare

Rizea Silviana – AS Viitorul Zimnicea – cea mai promițătoare jucătoare.

Eliza Pană și Antonia Ivan, fiecare cu câte 4 goluri, au împărțit titlul de golgeter al Cupei de Iarnă.

Antrenorul principal al echipei de primă ligă, CS Universitatea Alexandria, Călin Pistolea, a fost foarte implicat în organizarea acestei inedite competiții. ”Cel mai important lucru este că fete de pe raza întregului județ au putut să joace alături de echipierele Universității Alexandria. Astfel, ele au putut lua contact, indirect desigur, cu nivelul valoric al Superligii. Consider că emulația din ultima vreme a fotbalului feminin, în județul Teleorman, este doar rodul unei munci susținute, pe care, vă promit, o vom duce mai departe”, a declarat Călin Pistolea.

Universitatea Alexandria a promovat, în acest sezon, în Liga 1 a fotbalului feminin, dar participă și în Campionatul Național de junioare U15.
 

SHARE: