Au fost premiaţi cei mai buni jucători care activează în ligile arondate AJF Bihor.

Pentru prima dată, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor a organizat o Gală a fotbalului bihorean.

Într-o locație selectă, alături de reprezentanții echipelor afiliate au mai fost prezenți oficiali ai Federației Române de Fotbal, vicepreședintele Octavian Goga, secretarul general adjunct, Gabriel Bodescu, conducătorii de AJF-uri, Daniel Sabău (Sălaj), Mircea Bucur (Mureş), șefi ai unor instituţii locale sau județene, fostul internaţional Alexandru Boc. 

„Consider că o Gală a fotbalului bihorean era necesară. O dată pe an să avem privilegiul de a ne întâlni într-un cadru festiv, dar destins. O dată pe an cred ca merităm să ne regăsim împreună, să socializăm, să împărtășim gânduri și idei, să ne spunem păsurile dar și să ne felicităm, să clarificăm unele aspecte, să conștientizăm aspectele de îmbunătățit dar și să îi premiem pe cei mai merituoși dintre noi, cu fair-play și recunoștință” a precizat Radu Bitea, președintele AJF Bihor, iniţiatorul acestei gale prin intermediul unui proiect care a beneficiat de finanţare de la Direcţia de dezvoltare şi implementare proiecte din cadrul CJ.

Cei mai buni
Prin votul celor 16 antrenori, care nu au putut să-și nominalizeze jucători de la propria echipă pentru a evita subiectivismul, cel mai bun jucător din Liga 4 a fost ales atacantul Sergiu Pop (27 de ani).

Jucătorul Crişului Aleşd a adunat 45 de puncte, cu trei mai mult decât fostul internaţional Zeno Bundea (40 de ani – Crişul Sântandrei), clasat pe locul 2. Podiumul a fost completat cu Daniel Toma (Unirea Livada) – 33 de puncte, golgheterul la zi al Ligii a IV-a. În Top 5 au mai intrat Mădălin Trip (CSC Sînmartin – 30 de puncte) şi Alexandru Gego (Unirea Valea lui Mihai – 25 de puncte).

Cel mai bun tânăr jucător a fost desemnat Sergiu Ciocan (21 de ani) de la Olimpia Salonta, care în turul de campionat a marcat 12 goluri.

În ierarhia portarilor, pe locul 1 s-a clasat Cosmin Verdeş (Unirea Livada) cu 7 nominalizări, secondat de Vlad Gheţe (CS Diosig) – 5 nominalizări, Cosmin Hava (CSC Sînmartin) – două nominalizări.

„Veteranul” Zeno Bundea a primit premiul „seniorul exemplu al Ligii a IV-a”, iar Vlad Gheţe a fost desemnat „portarul golgheter” pentru golurile reuşite în turul de campionat pentru CS Diosig.

Laureaţii Ligii a V-a au fost: Andrei Haş (Club Atletic Oradea), cel mai bun jucător din Seria I, Ştefan Groze (Inter Aştileu), cel mai bun portar din Seria I, respectiv Laurenţiu Florinel Alb (Gloria Căbeşti), cel mai bun jucător din Seria II şi Ciprian Negruţ (Unirea Oşorhei), cel mai bun portar din Seria II.

Prin cumularea mai multor criterii, antrenorul anului a fost ales tânărul George Zima (Dinamo Oradea), absent deoarece a avut meci de campionat în Liga 2 de futsal.

Secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu a transmis bihorenilor mesajul forului fotbalistic național condus de Răzvan Burleanu. „AJF Bihor este una dintre cele mai active asociații județene din țară, având un ritm bun de accelerare a proiectelor pe diferite paliere și asta ne bucură foarte mult. Se vede că este aici este o conducere tânără, activă și energică”, a afirmat Gabriel Bodescu.

Cadou pentru singura femeie președinte de club din Liga 4 Bihor
Gabriel Bodescu i-a oferit noul tricou al echipei naţionale doamnei Anamaria Busuioc (Dacia Gepiu) singura femeie preşedinte de club din Liga 4 Bihor.

Au fost recompensaţi cu diplome de excelenţă, fostul arbitru FIFA Octavian Ştreng, Alexandru Boc, fostul selecţioner Emeric Ienei, Marcel, dr. Carmen Morariu, conducătorii unor insitituţii cu care AJF Bihor colaborează, Octavian Goga, Gabriel Bodescu, Mircea Bucur, Daniel Sabău, Ionel Popa, Ioan Suciu, Andrei Pop, Marcel Pușcaș, iar Ionuţ Cergheş a fost evidenţiat pentru sprijinul adus la dezvoltarea fotbalului amator.

SHARE: