Tehnicieni din Sălaj, Satu Mare, Bistrița Năsăud și Maramureș au luat parte la un curs organizat de FRF cu sprijinul AJF Maramureș.

Pentru prima dată Maramureșul a fost gazda unui curs de perfecționare adresat deținătorilor de licențe UEFA A și UEFA B. Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Fotbal (FRF) cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal Maramureș (AJFMM).

Cursul a avut loc luni, 16 octombrie, în sala de ședințe de la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș. La deschiderea oficială a cursului, oaspeții au fost întâmpinați din partea AJF Maramureș de Zoltan Szekely, președinte al Comisiei Județene de Arbitri, și Ioan Onciu, președinte al Comisiei Tehnice din cadrul AJF. 

Au participat 49 de antrenori din Sălaj, Satu Mare, Bistrița Năsăud și Maramureș, pe listă figurând inclusiv foști jucători din primul eșalon al fotbalului românesc, precum: Ritli, Csik, Rozsnyai, Buia, Moga, Voica, Săsărman, Bolba, Ștețca, Sabou, Danciu, Oană, Șomcherechi, Kemenes sau Toma.

Cursul a fost susținut de Sandu Tăbârcă, membru în Comisia Tehnică a FRF, și s-a axat pe metode noi de abordare a antrenamentelor cu copii și juniori.

 

SHARE: