Federaţia Română de Fotbal are plăcerea de a anunţa semnarea unui parteneriat strategic în urma căruia compania Ţiriac Auto susţine echipa naţională de fotbal şi strategia de dezvoltare a fotbalului românesc elaborată de Federaţia Română de Fotbal

Acest parteneriat, care are atât o componentă financiară, cât şi una de suport logistic, se întinde pe 4 ani.

Evenimentul continuă seria parteneriatelor încheiate de Federaţia Română de Fotbal începând cu ianuarie 2015, ca urmare a strategiei comerciale elaborate după internalizarea zonei comerciale şi de marketing.

Prin calitatea şi numărul parteneriatelor deja semnate, Federaţia Română de Fotbal a demonstrat că îşi urmăreşte consecvent obiectivul strategic de a asigura suportul optim pentru performanţă tuturor echipelor reprezentative şi tot sprijinul necesar echipei naţionale de seniori în drumul spre Euro 2016, Campionatul Mondial din 2018 şi Euro 2020.

”Ne bucurăm să avem alături de noi, în familia fotbalului românesc, un partener important cu care împărtăşim aceleaşi valori şi o strategie orientată spre performanţă. Compania Ţiriac Auto reprezintă un reper pentru mediul de business, iar Federaţia Română de Fotbal se poziţionează tot mai ferm ca un actor important în această zonă, astfel că parteneriatul semnat astăzi reprezintă o confirmare a viziunii comune pe care o avem”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

”Consider că este deja de notorietate faptul că Ţiriac Auto şi Grupul Ţiriac se implică activ în susţinerea sportului românesc, în numeroase discipline. Parteneriatul cu FRF se înscrie în mod firesc în această strategie, completând lista de federaţii sportive pe care le susţinem. Sperăm ca suportul nostru să contribuie la succesul echipei naţionale şi la îndeplinirea obiectivelor importante, pe care federaţia şi le-a propus”, a declarat Daniel Antor, Director General Ţiriac Auto.

Despre Ţiriac Auto

Ţiriac Auto face parte din Grupul Ţiriac, ce reuneşte peste 40 de companii private autohtone, activând în multiple sectoare precum imobiliare, auto, servicii financiare, leasing, transport aerian, energie, servicii de pază şi protecţie, property management sau servicii media.

Ţiriac Auto reprezintă şase dintre mărcile auto renumite existente pe piaţă: Ford, Hyundai, Jaguar, Land Rover, Mercedes-Benz şi Mitsubishi. Reţeaua de distribuţie şi service Ţiriac Auto asigură clienţilor acces la servicii de calitate în orice colţ al României.

În fiecare locaţie există consilieri gata să ofere soluţii adaptate nevoilor clienţilor Ţiriac Auto. Totodată, spaţiile service Ţiriac Auto sunt autorizate şi pregătite să efectueze reparaţii unui portofoliu extins de mărci auto.

SHARE: