Federația Română de Fotbal regretă dispariția, la vârsta de 80 de ani, a lui Jean Pădureanu, fost conducător al clubului Gloria Bistrița și fost membru al Comitetului Executiv al FRF.

Născut pe 22 martie 1936, la Băilești, județul Dolj, Jean Pădureanu și-a început cariera de fotbalist la Craiova, apoi a trecut pe la CCA-Steaua și la Gloria Bistrița, unde a evoluat în perioada 1958-1970.

A devenit ulterior vicepreședinte și apoi președinte al clubului bistrițean, care, sub comanda acestuia, a promovat în prima ligă în 1990, unde a rămas timp de 21 de ani, a cucerit o Cupă a României (1994) și a încheiat campionatul pe locul al treilea (2003). În 1995 a fost numit președinte la Rapid București, revenind la Gloria doi ani mai târziu.

Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele în urma dispariției lui Jean Pădureanu.

SHARE: