Federația Română de Fotbal a semnat un parteneriat cu Casa Pariurilor care, din actualul sezon, devine sponsor oficial al Ligii 2 de fotbal și al Cupei României.

Parteneriatul anunțat vineri, 20 octombrie, printr-o conferință de presă la Casa Fotbalului se va întinde pe o durată de patru ani.

Liga 2 devine Liga 2 Casa Pariurilor

„Sunt foarte bucuros să putem continua cu succes strategia comercială pe care ne-am asumat-o și care a dovedit în ultimii trei ani că reprezintă un model pentru asigurarea suportului optim pentru performanța sportivă. Branduri importante, atât românești, cât și de anvergură europeană, au descoperit și descoperă continuu, în proiectele Federației Române de Fotbal, platforme pentru finanțarea fotbalului și suntem mândri că am putut reconstrui reputația acestei instituții. Casa Pariurilor devine sponsor al Cupei României, o competiție care a renăscut în urma proiectului FRF de rebranding și promovare, și, totodată, devine naming sponsor al competiției Liga 2. Proiectul nostru prin care am creat, împreună cu membrii FRF, noul brand Liga 2 la începutul acestui an se consolidează acum și vedem consecințele unei strategii eficiente”, a declarat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

„Din acest sezon, Casa Pariurilor devine sponsor oficial al Ligii 2 și al Cupei României. Încă de la început, Casa Pariurilor și-a propus să sprijine fotbalul românesc, iar acum oficializăm susținerea unei competiții de tradiție, cum e Cupa României, dar ne gândim și la baze și spijinim Liga 2, campionat care va prelua inclusiv numele Casa Pariurilor. «De zece ani susținem pasiunea românească pentru fotbal» este un slogan pe care ni l-am însușit și în care credem”, a precizat directorul general Casa Pariurilor, Gabriel Vasilescu.

Despre Casa Pariurilor

Casa Pariurilor, prima companie de betting din România și singurul brand românesc, și-a început activitatea în urmă cu zece ani, în 2007, numărând în prezent 740 de agenții active în 273 de localități. Licențiată ONJN, platforma de pariuri sportive www.casapariurilor.ro este funcțională în online-ul românesc din 2015 și are peste 100.000 de jucătorii activi.

SHARE: