Miercuri, 11 ianuarie 2017, de la ora 12:00, la sediul Federației Române de Fotbal, în sala ”Nicolae Dobrin”, în prezența președintelui Răzvan Burleanu, absolvenții cursului de licență UEFA B+A pentru foști jucători au primit diplomele de absolvire și au intrat în posesia licenței superioare în cadrul unei festivități.

Cursul organizat în premieră de Școala Federală de Antrenori pentru obținerea licențelor cumulate UEFA B+A dedicat foștilor jucători profesioniști cu activitate îndelungată a ajuns la final în luna decembrie, când cei 22 de foști fotbaliști au susținut și promovat examenul final, care a constat într-o probă scrisă și în susținerea lucrării de licență în fața comisiei de examinare.

Noii deținători ai licenței UEFA A sunt: Florin Bătrînu, Marius Bilașco, Florin Bratu, Ovidiu Burcă, Cornel Cernea, Dănuț Coman, Ionel Dănciulescu, Răzvan Farmache, Ionuț Luțu, Ionuț Mazilu, Marius Măldărășanu, Marius Mitu, Cătălin Mulțescu, Cătălin Munteanu, Valentin Năstase, Valentin Negru, Daniel Oprița, Sergiu Radu, Daniel Rednic, Florin Șoavă, Mihai Stere, Cristian Todea.

Cursul a debutat în luna februarie a anului trecut și a cuprins șase module. Criteriile principale de admitere au fost: deținerea carnetului de antrenor, peste 200 de jocuri în competițiile oficiale din România și din străinătate, să nu fie jucător activ. Posibilitatea organizării unui astfel de curs a fost prevăzută în Convenția UEFA, Ediția 2015, conform art. 5, lit. e) coroborat cu art. 22 și art. 23.

"Știu că nu e ușor să îți faci un drum după ce îți închei cariera de jucător. Cei care ați urmat acest curs ați decis să vă îndreptați spre antrenorat sau e o opțiune pe care o luați în calcul. Sunteți tineri, talentați și vă doresc să aveți aceleași satisfacții în antrenorat ca și în cariera de jucător"
RĂZVAN BURLEANU 

"A fost o experiență minunată, sunt primii pași pe care îi facem în meseria de antrenor. Nu cred că vom uita vreodată acest curs. Ne-am amintit de anii de școală, am învățat multe lucruri ce ne vor folosi în viitor. Le urez mult succes în cariera de antrenor colegilor mei"
IONEL DĂNCIULESCU

SHARE: