Programul de dezvoltare „Cavalerii viitorului”, pe care Comisia Centrală a Arbitrilor l-a perfecționat în acest sezon, continuă cu un curs de consolidare în perioada 28-30 noiembrie 2017. Seminarul cuprinde o serie de noi activități pentru pregătirea celor mai talentați tineri arbitri.

Cursul de consolidare care se desfășoară pentru prima dată pe o perioadă de trei zile include testări psihologice ale participanților. La finalul acestui program, CCA va definitiva lista arbitrilor care vor fi delegați la Liga 3 în vederea promovării. Cei promovați la nivelul diviziei a treia vor beneficia de un mentor din rândul arbitrilor din Liga 1.

La seminar sunt prezenți 61 de arbitri din aproximativ 300, selectați din întreaga țară împreună cu Asociațiile Județene de Fotbal în baza parteneriatului Comisiei Centrale a Arbitrilor cu UEFA. Arbitrii care au cele mai bune rezultate în cadrul acestui proiect (la testările fizice, teoretice, în baza performanțelor din Liga 3) vor promova pe lista oficialilor pentru meciurile din Liga 3.

Prima zi de cursuri a fost deschisă de președintele FRF, Răzvan Burleanu, cel care le-a ținut un curs tinerilor participanți. Din partea CCA au fost prezenți vicepreședintele Comisiei, Alexandru Deaconu, Augustus Constantin, Marian Salomir, Cristina Trandafir, Gabriel Gherman. 

SHARE: