Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 5 iunie 2017, întrunit în mod statutar în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federației Române de Fotbal, în prezența majorității membrilor săi, domnii Valeriu ARGĂSEALĂ, Florian PRUNEA și Kyros VASSARAS absentând motivat, adoptă următoarele decizii:

- Se completează punctul 9.2 al Ordinii de zi cu omologarea rezultatelor Superligii la fotbal feminin, ediția 2016-2017.

- Aprobă cu unanimitate de voturi Hotărârea nr. 5 din 30 mai 2017 a Comitetului de Urgență.

- Aprobă cu unanimitate de voturi Hotărârea nr. 6 din 31 mai 2017 a Comitetului de Urgență cu mențiunea că jocul tur dintre reprezentantele județelor Cluj și Maramureș se va disputa la Cluj.

- Împuternicește cu unanimitate de voturi Comitetul de Urgență al FRF să aprobe sistemul competițional și calendarul competițional al Ligii I, ediția 2017 - 2018.

- Aprobă cu unanimitate de voturi contractul dintre FRF și GAMA VERDE având ca obiect întreținerea curentă și extraordinară a 4 terenuri de fotbal (două la Mogoșoaia și două la Buftea)

- Împuternicește Comitetul de Urgență al FRF să aprobe perioadele de transfer vara 2018, iarna 2019.

- Aprobă cu unanimitate de voturi clasamentele finale ale competițiilor naționale de fotbal în sală, ediția 2016-2017.

- Referitor la solicitarea clubului CFR CLUJ, Comitetul Executiv cu unanimitate de voturi confirmă regulile de completare a locurilor vacante prevăzute în art. 19 alin. 20 și 21 din ROAF, urmând însă ca aprobarea cererii clubului menționat să se facă în condițiile prevăzute de regulament.

- Aprobă ca până la data de 1 iulie să se stabilească criterii de “licențiere” pentru cluburile de fotbal feminin care vor să se afilieze la FRF.

- Aprobă clasamentul final al Superligii de fotbal feminin, ediția 2016-2017.

- Aprobă cu majoritate de voturi ca manșele barajului pentru menținerea/promovarea în Liga I să se desfășoare la datele de 11/12 iunie (în funcție de organizarea și desfășurarea jocului pe un stadion dotat sau nu cu nocturnă), respectiv 15 iunie jocul retur.

- Aprobă cu majoritate de voturi constituirea FRF ca parte civilă în dosarul DIICOT privind construirea Centrului de fotbal Buftea.

- Împuternicește Comitetul de Urgență al FRF pentru a aproba modificarea/completarea art. 59 din ROAF și art. 20 din RSA cu privire la derogarea de la criteriul de licență pentru antrenorii care au reușit promovarea.

- Aprobă completarea art. 6 din Regulamentul privind Statutul Antrenorului în sensul că pentru obținerea licenței A se va organiza examen de admitere, urmând ca în toamna anului 2017 să se organizeze o nouă sesiune de admitere pentru un curs de obținere a licenței UEFA A cu un număr de 25 de locuri. Începând cu anul 2018 aprobă să existe două sesiuni de admitere pentru obținerea licenței UEFA A fiecare dintre acestea cu un număr de 25 de cursanți.

- Omologhează rezultatele și aprobă cu majoritate de voturi clasamentul final al Ligii I, ediția 2016-2017 cu cele două faze play-off și play-out. 

SHARE: