Capul de afiş al ultimei etape din aprilie a fost, în seria I, derby-ul dintre AFK Csikszereda şi Suporter Club Oţelul, singurele echipe care au reuşit să învingă liderul pe teren propriu. Dacă ciucanii au învins în retur cu 3-0, în schimb gălăţenii s-au impus în tur cu 1-0, însă ambele echipe nu au reuşit să o depăşească pe Aerostar în clasament.

Derby-ul dintre cele două a început de la trei puncte distanţă între Aerostar şi SC Oţelul şi cinci între băcăuani şi ciucani, însă ultimii cu un meci mai puţin disputat. Echipa pregătită de Laszlo Balint ar fi avut nevoie de victorie ca de aer. iar golul reuşit de Györgyi (foto), după 15 minute de joc, le-a dat speranţe. Însă cu şase minute înainte de final, oaspeţii au restabilit egalitatea prin căpitanul Moglan, scorul de 1-1 rămânând neschimbat până la fluierul de final.

CLASAMENTUL SERIEI I

De această remiză au profitat cei de la Aerostar Bacău, care au trecut de Sporting Lieşti cu 4-0. Primele două reuşite au fost ale golgheterului Vraciu, ajuns la cota 26 în acest sezon, el fiind completat de Căinari şi Andrei Pavel. Băcăuanii s-au distanţat după această victorie la cinci puncte de SC Oţelul şi la şapte de AFK Csikszereda, primele două clasate având în program şi câte o victorie la masa verde în cele patru meciuri pe care le mai au de disputat în actuala ediţie de campionat.

În schimb, echipa din Miercurea Ciuc, deşi are un meci în plus de jucat, nu va beneficia de victorii la "masa verde" în ultimele cinci runde ale campionatului.

Iată rezultatele etapei şi marcatorii:

ETAPA A XXV-A, SERIA I

vineri, 27 aprilie, ora 17:00
CSM Roman - AFC Odorheiu Secuiesc 0-1 (0-0)
Apor Györgydeák (76)

CSM Paşcani - Sănătatea Darabani 0-0

sâmbătă, 28 aprilie, ora 17:00
Sporting Lieşti - Aerostar Bacău 0-4 (0-1)
Cătălin Vraciu (40, 50), Cornel Căinari (71 - pen.), Andrei Pavel (86)

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Suporter Club Oţelul Galaţi 1-1 (1-0) (foto)
Arthur Györgyi (15) / Robert Moglan (84)

KSE Târgu Secuiesc - CSM Focşani 2007 4-0 (2-0)
Robert Kurtuly (22), Zsolt Tankó (34), Marius Ştefănescu (71), Teodor Vlădulescu (78)

miercuri, 2 mai, ora 17:00
Olimpic Cetate Râşnov - AFC Hărman 3-2 (1-1)
Nicolae Mariean (17), Vlăduţ Boţia (59, 85) / Daniel Paraschiv (23), Paul Mitrică (60)

Avântul Valea Mărului - Bucovina Rădăuţi 0-3
Avântul s-a retras în pauza de iarnă şi va pierde toate meciurile returului la "masa verde"

SHARE: