Prima manşă a barajului pentru promovarea în ediţia viitoare din Liga 3 a debutat sâmbătă, când s-au disputat primele zece meciuri, restul partidelor din această rundă fiind programate pe 23 iunie. Doar două echipe au reuşit să obţină victorii în deplasare, respectiv Voinţa Lupac şi Fotbal Club R Bucureşti, iar CS Medgidia şi CSO Bragadiru au trebuit să se mulţumească doar cu un egal.

Returul meciurilor de sâmbătă va avea loc tot pe 23 iunie, în timp ce restul echipelor vor disputa returul cu o săptămână mai târziu. Iată mai jos rezultatele înregistrate în weekend, cu menţiunea că acestea pot suferi schimbări în urma deciziilor Comisiei de Disciplină şi Etică, în conformitate cu regulamentele în vigoare:


Regiunea 1

Victoria Leţcani (Iaşi) - ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (Neamţ) - nu se dispută
Victoria Leţcani nu a îndeplinit condiţiile de participare la baraj, în conformitate cu decizia Comisiei de Disciplină şi Etică din 14 iunie 2018.

Regiunea 2

Sticla Arieşul Turda (Cluj) - Unirea Mirşid (Sălaj)    6-0 (2-0)
Cristian Paleoca (7), Radu Blaga (42 - aut.), Adrian David (46), Alexandru Savu (48), Marius Ionescu (53), Ştefan Silaghi (67)

ACS Unu Fotbal Gloria (Bistriţa-Năsăud) - Energia Negreşti Oaş (Satu Mare) - nu se dispută
Energia Negreşti Oaş nu a îndeplinit condiţiile de participare la baraj, în conformitate cu decizia Comisiei de Disciplină şi Etică din 14 iunie 2018.

Regiunea 3

ACS SR Municipal Braşov (Braşov) - Nemere Ghelinţa (Covasna)    1-0 (0-0)

Ciprian Răduţoiu (55)
 
ACS MSE Târgu Mureş (Mureş) - Păltiniş Răşinari (Sibiu)    2-0 (2-0)
Tamas Moldovan (28), Emilian German (30)

Regiunea 4

CS Hunedoara (Hunedoara) - Voinţa Lupac (Caraş-Severin)    0-1 (0-1)
Alexandru Mitru (11)

ACS Dumbrăviţa (Timiş) - Viitorul Şimian (Mehedinţi)    5-0 (3-0) (foto)
Dacian Bîrză (13), Dan Silaghi-Perju (17, 79, 85), Florin Nanu (45+2)

Regiunea 5

Flacăra Horezu (Vâlcea) - Rapid Buzescu (Teleorman)    8-0 (5-0)

Ovidiu Popescu (16), Bobi Verdeş (23, 25), Raul Nistor (32, 62), Radu Georgescu (39), Samson Nwabueze (78), Ionuţ Simeanu (86)

Unirea Bascov (Argeş) - Vediţa Coloneşti (Olt)    2-1 (0-0)
Gabriel Dalu (51), Marian Marcu (90+4) / Florin Aria (77)

Gloria 2015 Corneşti (Dâmboviţa) - U Craiova 1948 (Dolj) - nu se dispută
Gloria 2015 Corneşti nu a îndeplinit condiţiile de participare la baraj, în conformitate cu decizia Comisiei de Disciplină şi Etică din 14 iunie 2018.

Regiunea 6

Abatorul Slobozia (Ialomiţa) - CSO Bragadiru (Ilfov)    1-1 (0-1)
Costin Bordei (65) / Cristi Păun (26)

AFC Singureni (Giurgiu) - Fotbal Club R Bucureşti (Bucureşti)    0-7 (0-2)
Petre Goge (11, 57), Daniel Niculae (13), Marian Vlada (54), Alexandru Burlacu (63, 67, 84)

Regiunea 7

Sportul Ciorăşti (Vrancea) - CS Medgidia (Constanţa)    2-2 (2-1)
Florin Stanciu (25), Florentin Mănăilă (32) / Ştefan Ciobanu (8), Petre Bolojan (77)

Sâmbătă, tot în cadrul manşei tur a barajului, se vor mai disputa partidele:

Regiunea 1

Viitorul Albeşti (Botoşani) - ACS Gauss Bacău (Bacău)
ACS Şomuz Fălticeni (Suceava) - Flacăra Muntenii de Sus (Vaslui)

Regiunea 2

CS Minaur Baia Mare (Maramureş) - CSC Sânmartin (Bihor)

Regiunea 3

CS Ocna Mureş  (Alba) - Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) - nu se dispută
Unirea Cristuru Secuiesc nu a îndeplinit condiţiile de participare la baraj, în conformitate cu decizia Comisiei de Disciplină şi Etică din 14 iunie 2018.

Regiunea 4

CS Crişul Chişineu Criş (Arad) - AS Petrolul Bustuchin (Gorj)

Regiunea 6

CS Venus Independenţa (Călăraşi) - CS Blejoi (Prahova)

Regiunea 7

AS Pescăruşul Sarichioi Junior (Tulcea) - SCM Gloria Buzău (Buzău)
Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (Galaţi) - CS Făurei (Brăila)

SHARE: