Ocupanta ultimei poziţii de pe podium, Chindia Târgovişte, se află în cantonament la Mogoşoaia, unde va sta până pe 3 februarie. Cu un lot de 23 de jucători care cuprinde o serie de nume noi, dar al căror transfer nu a fost încă oficializat, gruparea dâmboviţeană a disputat sâmbătă primul amical din acest an.

Adversară a fost colega de serie, Dacia Unirea Brăila, aflată în cantonament la Buftea. Partida a fost câştigată de gruparea pregătită de Nicolae Croitoru, unicul gol fiind reuşit de Cristian Cherchez, în prima repriză a întâlnirii. Pe parcursul celor două reprize au fost rulaţi toţi jucătorii avuţi la dispoziţie, inclusiv cei trei portari din lot.

Cantonamentul de pregătire al târgoviştenilor se va termina sâmbătă, iar după întoarcerea la Târgovişte vor mai urma patru partide amicale. Adversarii Chindiei vor fi, în ordine, Fotbal Club Argeş, CS Baloteşti, ACS Petrolul 52 şi CS Mioveni

Dacia Unirea: două amicale cu Liga 2, două eşecuri la limită

De partea cealaltă, gruparea de pe malul Dunării şi-a încheiat cantonamentul de la Buftea, după ce a petrecut 10 zile la baza FRF. În acest interval, brăilenii au mai disputat un amical, în urmă cu o săptămână, contra unei alte echipei din partea superioară a clasamentului, CS Afumaţi. Ca şi în meciul cu Chindia, brăilenii au pierdut la limită, de data aceasta scorul fiind 1-2. În cele două partide, tehnicianul Alin Pânzaru a rulat tot lotul avut la dispoziţie, menajaţi fiind veteranii Leu, Frunză şi Ivan.

Programul de pregătire al dunărenilor va continua cu un semi-cantonament la baza sportivă Siderurgistul din Galaţi, unde se vor disputa şi următoarele trei amicale ale echipei. Dacia Unirea le va întâlni pe rând pe Sporting Lieşti (31 ianuarie, de la ora 11:00), CSM Râmnicu Sărat (3 februarie) şi Suporter Club Oţelul (7 februarie).

SHARE: