Gheţe nu a punctat din penalty, ci din lovituri libere din afara careului. Portarul are un joc de picior foarte bun şi nişte execuţii care poate face invidios orice jucător de câmp.

„Este un portar cu execuţii foarte bune şi vrem să profităm de această calitate a lui. Loveşte mingea foarte bine şi de aceea îl las să bată lovituri libere, dar nu ne poate scoate el de fiecare dată”, spune antrenorul Zoltan Vig.

„Pe partea cu loviturile libere m-am inspirat de la Jose Luis Chilavert şi Rogerio Ceni. E un lucru nou să marchez, iar bucuria e mult mai mare decât a unui jucător de câmp. Încă de când eram copil am exersat foarte mult după antrenamente şi probabil de asta am un joc de picior bun. Cel mai important gol a fost cu CS Bihorul Beiuş în minutul 89, la scorul de 1-1, când am transformat o lovitură liberă de la circa 22 de metri”, povesteşte Vlad Gheţe, care a mai înscris un gol din lovitură liberă şi în sezonul trecut al fazei judeţene a Cupei României cu Dacia Gepiu.

Cei mai cunoscuţi portari marcatori la nivel mondial au fost brazilianul Rogerio Ceni (131 goluri marcate), paraguayanul Jose Luis Chilavert (62 de goluri), bulgarul Dimităr Ivankov (42 de goluri), columbianul Rene Higuita (41 de goluri) sau mexicanul Jorge Campos (40 de goluri).

Bihorul a mai avut în anii ’80 un portar marcator în persoana lui Janos Bojtor (fost portar la FC Bihor sau Jiul Petroşani), care transforma cu exactitate loviturile de la 11 metri. A rămas în memoria microbiştilor prin cele două goluri reuşite din penalty în victoria Jiului cu Universitatea Craiova, scor 3-0, în sezonul 1986/1987.

Marcator şi la futsal
Portarul este angrenat şi în alte competiţii, fiind legitimat la echipa de futsal FC Dinamo Leonardo Oradea şi la formaţia de minifotbal AEK Oradea.

Vlad a reuşit să marcheze şi în actualul sezon de futsal, în Liga 2, când a înscris golul victoriei cu un şut din propriul careu în jocul Dinamo – KSE Târgu Secuiesc, scor 7-6.

A făcut parte din lotul naţional de tineret şi seniori la futsal în 2011, iar la minifotbal este campion european cu România la turneul final din Croaţia 2015.