Croația este unul dintre cei 3 adversari ai României în grupa B, ce se va disputa la București, alături de Spania și Ucraina.

Pentru croați, naționala României U21 nu le aduce cele mai plăcute amintiri, tricolorii fiind cei împotriva cărora croații au suferit cea mai drastică înfrângere din istoria lor, 1-4 în Italia, la #U21Euro 2019.

Echipa națională U21 a Croației a jucat primul său meci în 1992. De atunci, Croația s-a calificat la 5 Campionate Europene UEFA Under-21, și anume: 2000, 2004, 2019, 2021 și 2023. Cea mai mare performanță de până acum este calificarea în sferturile de finală la ultima ediție, în 2021, în dauna puternicii naționale a Angliei.

Însă, așa cum se poate observa în ultimii ani, inclusiv la meciurile amicale jucate în martie 2023, Croația U21 vine cu un elan și o forță tot mai puternice. În cadrul amicalelor amintite au făcut egal cu Israelul și au reușit o victorie uriașă, au învins Anglia cu 2-1.

În urma rezultatelor din ultimii ani, croații au ambiții și mai mari la turneul final ce se va desfășura în România și Georgia. În ultimele 2 meciuri de pregătire, înainte de startul #U21Euro 2023, Croația a remizat cu Israel (echipă, de asemenea, calificată la turneul final) și a obținut o mare victorie în fața Angliei, 2-1, chiar la Londra, prin golurile lui Martin Baturina și Dion Beljo.

Pe lângă cei doi jucători amintiți mai sus, din lotul Croației mai fac parte:

Hrvoje Smolčić – fundaș central la Eintracht Frankfurt, echipă cu care a reușit o calificare de senzație în optimile Champions League, dintr-o grupă cu Tottenham, Sporting Lisabona și Olimpique Marseille.

Luka Sučić – mijlocaș la Red Bull Salzburg, alături de care a evoluat în grupele Champions League în acest sezon, reușind să obțină locul 3 și calificarea în play-offul Europa League dintr-o grupă cu Chelsea, Milan și Dinamo Zagreb în care a luptat pentru calificarea în optimile Ligii Campionilor până în ultima etapă.

Roko Šimić – fiul lui Dario Šimić, fostul jucător al naționalei Croației și al lui AC Milan, joacă pe postul de atacant la Zürich, împrumutat în această iarnă de la Red Bull Salzburg, alături de care a devenit campion al Austriei. Šimić a jucat, de asemenea, în aventura lui Salzburg în grupele Champions League din acest sezon.

Nikola Soldo – joacă fundaș la clubul din Bundesliga 1. FC Köln. Și el este unul dintre jucătorii care se pot mândri cu tați celebri. Nikola este, la rândul său, fiul unui nume sonor în fotbalul european, Zvonimir Soldo, fost jucător în echipa națională a Croației, medialiat cu bronz la Mondialul din 1998.

Echipa națională U21 este nu doar o pepinieră de talente ce vor ajunge în echipa de seniori și la mari cluburi ale lumii, ci și una care dă mai departe antrenori valoroși. De exemplu Slaven Bilić este unul dintre cei doi foști antrenori U21 care au antrenat ulterior echipa de seniori a Croației.

Croația joacă pe 21 iunie în chiar primul meci disputat în România la #U21EURO 2023, împotriva Ucrainei, pe Stadionul Giulești. Croații își continuă apoi parcursul din grupe în meciul cu Spania pe 24 iunie, tot pe Stadionul Giulești și va încheia grupa pe Stadionul Ghencea împotriva României, pe 27 iunie, în, probabil, meciul decisiv de calificare în sferturile competiției.

#U21Euro 2023 este un eveniment de gală ce se desfășoară în România și Georgia. Fie că mergi la un signur meci sau alegi unul dintre pachetele Stadion, în care poți vedea toate cele 3 meciuri de pe un stadion, nu rata ocazia de a fi parte dintr-un eveniment fotbalistic european de asemenea anvergură.

Vezi aici toate optiunile și pachetele disponibile.