La conferinţa de presă ce a urmat primului antrenament al "tricolorilor" în Elveţia, căpitanul naţionalei, Cristi Chivu, a declarat că vrea ca echipa României să obţină cel puţin un egal în prima partidă din grupe, cu Franţa.

"Mai e o săptămînă pînă la meciul cu Franţa. Eu zic că ar fi foarte bun un egal cu ei. Am început deja pregătirea acestui meci" a declarat jucătorul lui Inter Milano.

"Se simte deja aerul de turneu final. Se simte oboseala, dar ne pregătim deja pentru prima partidă.  Vom fi gata până la ora meciului. Încerc să îmi dozez efortul aşa cum trebuie pentru că nu vreau să risc o accidentare acum. E normal să fim priviţi ca outsideri pentru că de 8 ani nu am mai trecut pe la un turneu final.

Din punctul meu de vedere, Italia este cea mai puternică din grupă. Ne va fi foarte greu. Nu vreau să vorbesc de accidentările advrsarilor, pentru că trebuie să jucăm aşa cum ştim, indiferent pe cine vom avea în faţă. Vă spun că va fi o surpriză să trecem de grupe."

Echipa naţională a României a ajuns în această după-amiază în cantonamentul din Elveţia, in această seară susţinînd şi primul antrenament. Acesta a fost întrerupt pentru aproximativ 10 minute de o ploaie torenţială.