La întâlnirea cu jurnaliștii va participa și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Kyros Vassaras a fost numit în funcția de președinte al CCA în urma deciziei Comitetului Executiv al FRF din data de 11 iulie 2014. În cadrul conferinței de presă de luni, de la Casa Fotbalului, grecul în vârstă de 48 de ani își va prezenta proiectul său pentru dezvoltarea arbitrajului românesc la care a contribuit deja în calitate de instructor UEFA.