AJF Cluj, forul condus de Teodora Albon, a semnat un parteneriat cu școala de conducători auto Academy, care devine sponsorul Ligii 4 și Ligii 5.

Parteneriatul se întinde pe un sezon, iar în urma sprijinului acordat de Școala Academy, fiecare echipă din cele 70 înscrise în cele două competiții va primi câte un set nou de echipament, iar jucătorii care doresc să obțină permisul de conducator auto, vor avea reducere la cursurile şcolii.

„Este pentru prima oară când la sediul AJF Cluj se semnează un astfel de parteneriat. Mă simt mândră că am reuşit să schimbăm imaginea AJF-ului în ultimii doi ani şi cred că oamenii de fotbal şi cei cu o situație financiară bună, iubitori de sport și în special de fotbal din Cluj, şi-au schimbat şi ei părerea despre AJF. Dovedim zilnic, așa cum se poate observa, prin munca nostra că suntem un partener de încredere.

Sperăm că pasul pe care l-am făcut noi e doar un deschizător de drumuri pentru celelalte AJF-uri din ţară. Am dovedit că se poate şi că este loc de a investi în fotbalul de amatori. E important ca şi aceşti oameni care practică fotbalul la nivel de județ, să benefecieze de susţinerea oamenilor de afaceri locali și chiar de la nivel național. Îi invităm să vină lângă noi pe toți cei interesați să ajute acest fotbal care aduce bucurie comunităților din județul nostru”, a declarat preşedintele AJF Cluj, Teodora Albon.

Liga 4 Academy a început weekendul trecut la Cluj, iar cele cinci serii ale Ligii 5 Academy vor debuta sâmbătă, 9 septembrie.